EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

PROIECTIL descoperit în curtea unei GĂRI din judeţul Galaţi. Un TREN a fost ţinut pe loc mai bine de o oră

Scris de Marți, 28 Februarie 2017
O componentă a unui obuz de artilerie, datând cel mai probabil din cel de-Al Doilea Război Mondial, a mobilizat marți, 28 februarie, echipele pirotehnice şi poliţia la gara din Lieşti. Focosul, îngropat parţial în pământul din grădina staţiei CFR, a fost observat de poliţiştii de la Transporturi, care au solicitat…

INTRARE LIBERĂ la Patinoar pentru doamne şi domnişoare

Scris de Marți, 28 Februarie 2017
De 1 Martie, intrarea la Patinoarul Artificial "Dunărea" este liberă pentru toate doamnele şi domnişoarele, anunţă Primăria municipiului Galaţi, care le dedică gălăţencelor şi o poezie: "Martie e, aşadar,/ Prima lună în calendar/ Care anunţă toată ţara/ C-a sosit iar primăvara!/ Şi din prima zi, se ştie,/ Patinăm de bucurie".…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Marți, 28 Februarie 2017
Astăzi, 28 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Portului şi Traian. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Frumuşiţa. Pe DE 581,…

ATENȚIE, schimbări de la 1 martie! Două trasee TRANSURB desfiinţate, unul modificat

Scris de Marți, 28 Februarie 2017
Potrivit unei informări transmise de Primăria municipiului Galaţi, de la 1 martie, programul de transport public local va suferi modificări, în urma adoptării unei hotărâri de Consiliu Local. Astfel, traseele de tramvai nr. 6 (ArcelorMittal - Bazinul Nou) şi nr. 8 (Piaţa Centrală - Bazinul Nou) vor fi desfiinţate. În…

500 de MILITARI din opt ţări se antrenează la Smârdan

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
Marți, 28 februarie, în Poligonul Smârdan, va începe un nou exerciţiu militar, "Platinum Eagle 17.1", la care participă 500 de militari din Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina. La acest exerciţiu, Armata Română este reprezentată de 100 de militari din Forţele Terestre, aparţinând Batalionului…

UPDATE ATENȚIE, ȘOFERI! Circulaţia rămâne blocată pe strada Gheorghe Doja

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
UPDATE, ora 17,00 Circulaţia rămâne blocată pe strada Gheorghe Doja Reprezentanţii Apă Canal ne-au informat că magistrala avariată a fost reparată, iar la această oră se lucrează pentru "punerea în siguranţă a conductei". Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al societăţii, ne-a declarat că Apă Canal a mobilizat echipe suplimentare care…

ÎNCĂLȚĂMINTE CAVALAS sau când pantofii au şi poveşti

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
„Eu sunt Gabi”, se recomandă simplu managerul magazinului „Încălţăminte Cavalas” şi dialogul se înfiripă natural, de la sine. Şi nu din cauză că lucrăm împreună la un articol publicitar ci, pur şi simplu, pentru că aşa este omul din faţa mea: natural, volubil, firesc, dinamic, gata să ajute, să te…

Gălăţean GĂSIT MORT pe drumul care leagă Constanţa de Tulcea

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din judeţul Galaţi, a fost găsit decedat într-un şanţ de pe marginea drumului care leagă Constanţa de Tulcea. Potrivit poliţiştilor constănţeni, omul, care avea mutaţie în judeţul de la malul mării, lucra ca cioban la o stână. În circumstanţe care urmează…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
Astăzi, 27 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei şi Traian. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Drăgăneşti, iar pe DN 26, în localităţile Frumuşiţa şi Măstăcani. Pe DE…

Ziua 27, PROTESTELE CONTINUĂ. Zeci de gălăţeni, din nou în stradă

Scris de Duminică, 26 Februarie 2017
"Înarmaţi" cu steaguri, vuvuzele şi cu ecusonul #REZIST în piept, zeci de gălăţeni au înfruntat, duminică, 26 februarie, temperatura scăzută şi vântul şi au ieşit pentru a 27-a seară consecutivă pe esplanada din faţa Prefecturii, pentru a protesta împotriva Guvernului. Fără pancarte, dar cu sloganuri noi, aceştia şi-au strigat nemulţumirea…

PROGNOZA METEO | Cum va fi vremea, luni, la Galați

Scris de Duminică, 26 Februarie 2017
Și luni, 27 februarie, vremea va fi variabilă. Cu soare printre nori și o temperatură ce va atinge valoarea maximă de 12 grade Celsius. Pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 2 grade Celsius. Sunt șanse de precipitații, de circa 10 la sută. Viteza vântului va…

Şapte persoane au fost rănite într-un ACCIDENT rutier. Printre victime, doi copii

Scris de Duminică, 26 Februarie 2017
Un eveniment rutier soldat că rănirea a şapte persoane înghesuite într-un autoturism care venea din judeţul Vaslui spre Galaţi a avut lor duminică dimineaţă, 26 februarie, între Cuca şi Băleni. Din câte se pare, şoferul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, nu a adapta viteza la condiţiile de…

O gălăţeancă a încercat să se SINUCIDĂ cu pastile

Scris de Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Tentativă eşuată de sinucidere în Galaţi. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, o femeie a încercat să îşi ia viaţa cu o supradoză de pastile. "Am fost chemaţi să intervenim în cazul unei femei de 73 de ani, din Galaţi, care a încercat să se sinucidă, înghiţind mai…

Sute de ȘOFERI sancționați în trafic. Polițiștii vor continua acțiunile până duminică

Scris de Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Până pe 26 februarie, polițiștii gălățeni vor fi prezenți în stradă pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, printre care viteza neregulamentară, abaterile săvârșite de pieton, nerespectarea normelor legale care reglementează activitatea de transport public de personae și cele privind trecerea la nivel cu calea ferată. Acțiunea polițiștilor…

S-au întors NINSORILE. Cât de pregătite sunt autorităţile pentru un nou val de zăpadă

Scris de Sâmbătă, 25 Februarie 2017
După câteva zile mai călduroase, care le-au dat gălăţenilor speranţa că se apropie primăvara, ninsorile s-au întors, iar autorităţile sunt în alertă. "Din informaţiile noastre, noaptea de sâmbătă spre duminică va înregistra şi temperaturi negative, ceea ce înseamnă că va trebui să intervenim, cu material antiderapant pe străzile oraşului. Momentan…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE în acest WEEKEND

Scris de Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Astăzi, 25 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului şi calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Vânători şi Brăneşti. Pe DE 581,…

PRIMĂRIA Galați face din nou ANGAJĂRI. IATĂ despre ce POST este vorba

Scris de Vineri, 24 Februarie 2017
Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier juridic, clasa I, grad asistent la Serviciul Public de Asistenţă Socială. Candidaţilor li se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Vineri, 24 Februarie 2017
Astăzi, 24 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Brăilei şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Piscu, pe DN 24 D la Bălăbăneşti, iar pe DN 26, în localităţile…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Joi, 23 Februarie 2017
Astăzi, 23 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Basarabiei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Tudor Vladimirescu şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Oancea. Pe DE 581,…

TRAGEDIE pe strada Cașin: O femeie și-a PIERDUT VIAȚA într-un INCENDIU

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2017
Tragedie pe strada Cașin din Galați. O femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața după ce camera în care se afla a luat foc. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, incendiul a izbucnit de la o țigară. Se pare că femeia a adormit cu țigara aprinsă…

Drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între 1.450 de lei și 1.947 lei

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2017
Guvernul va promova în ședința de joi o ordonanță de urgență pentru soluționarea problemelor de salarizare a personalul nedidactic din învățământ, drepturile acestei categorii de personal urmând să se încadreze între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, precizează, miercuri, un comunicat de presă al Executivului.Potrivit…

Poliţiştii locali au sancţionat 37 de COMERCIANȚI

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2017
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Populaţiei au efectuat o serie de verificări în Piaţa Agroalimentară din Micro 39. În urma acţiunii de control, oamenii legii au întocmit un număr de 37 procese verbale, pe baza cărora au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2017
Astăzi, 22 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian şi Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26, în localităţile Folteşti şi Cavadineşti. Pe DE 581, o…

Ziua Darwin, sărbătorită de gălăţeni

Scris de Marți, 21 Februarie 2017
Luna aceasta, Librăria "Donaris" marchează Ziua Darwin printr-un eveniment dedicat evoluţiei umane. Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 18,00 se va desfăşura conferinţa intitulată „Evoluţia umană: povestea devenirii noastre”, alături de Eduard Olaru (paleoartist), Mădălin Şerban (biolog) şi manager al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” şi Doru Căstăian…
Pagina 349 din 817